În numele...

Am revăzut zilele trecute Good Night and Good Luck, pe TVR 1. Am asistat încă o dată, mută, la demonstrația de profesionalism pe care o face Edward R. Murrow.
Două au fost aspectele care mi-au lăsat un gol în stomac și întrebări fără răspuns cu privire la etapa în care se află media din România.
Prima e scena în care, anunțat că sponsorul și-a retras contribuția pentru emisiunea de investigații din cauza virulenței dezvăluirilor, Murrow întreabă foarte calm despre ce sumă e vorba și îi spune șefului că va achita el banii, împreună cu producătorul lui. Dar nu renunță la dezvăluiri.
A doua e legată de atitudinea lui Murrow. El nu transformă principiile sale profesionale în apologie, nu predică valorile în care crede. El face, pur și simplu. Atunci când e pus de șefi să facă emisiuni de divertisment - e ca un fel de contrapondere la cele de ancheta - le face la un standard la fel de ridicat ca și pe cele de investigații. Nu e in culmea fericirii, simte ca nu asta e vocația lui. La fel de bine însă e conștient de faptul că e jurnalist și, în numele publicului, trebuie să își facă bine meseria. Protestul lui este unul ne-manifest, dar, prin interiorizarea lui, este unui dramatic.
Nu am văzut, în ultimul deceniu, jurnaliști care să trăiască drame legate de presiunile la care au fost supuși de șefi sau patroni. Poate că au existat, dar siguranța locului de muncă a fost mai importantă decât adevărul. Am aflat însă cu toții că unii patroni au încercat să intervină în editorial (nu știu dacă au reușit). Implicarea a fost negată sau ascunsă abil în spatele unor explicații care îl poziționau pe patron într-o postură mai degrabă ridicolă de tipul ”el spune, el aude, noi ne facem treaba noastră”. Nu am văzut jurnaliști revoltați, dar e posibil ca fiecare dintre ei să își fi interiorizat, asemeni lui Murrow, dramele legate de etică.
Ramâne însă fără răspuns argumentul suprem în baza căruia Murrow își făcea meseria - publicul.
Își face presa de azi meseria în numele publicului?

PS: Nu voi înțelege niciodată de ce TVR se numește ”televiziune publică”. De vreme ce nu își permite să investească în promovarea programelor pe care le difuzează. Mi-e greu să cred că își însușește tacit poziționarea în care o aruncă unii - ”oamenii de la țară ce se mai uită la TVR, altfel...” și că lasă la voia întâmplării selectarea publicului. N-ar fi permis să se întâmple așa. Și totuși, probabil se întâmplă. Altfel, ar fi imposibil ca om cu acces online 18 ore/24 să nu afli dintr-o sursă ce film se difuzează marțea, la Telecinematecă, că Primul Ministru e invitat la Jurnal etc. Și totuși, publicitate pentru ÎnTrecerea Anilor găsim în diferite surse online sau offline. Nu înțeleg de ce TVR consideră că este mai mult în interesul publicului o emisiune de divertisment decât un film de tipul celui de mai sus.

Good Night and Good Luck!

Cam asta putem spune despre presa din România în 2011:
Doarme. Și, poate, doar norocul o va mai salva.
Cât despre agenda ei, posibil sa existe. Dar ramane de văzut în ce măsură coincide cu cea oamenilor.

E o discuție lungă dacă presa ar trebui să educe publicul sau doar să răspundă la gustul publicului de la un anumit moment.

Vom discuta despre toate acestea și despre multe altele în postările viitoare.
Vă invit și pe voi.